SCLIPIRE, sclipiri, s. f. Faptul de a sclipi; lucire, licărire, scînteiere. Apa limpede, verzuie, se aprindea în sclipiri de aur, pînă pe prundurile alburii de dincolo. SADOVEANU, O. IV 77. Din vale și de pe stînga se furișau pînă la mine sclipirile scurte și fugătoare ale Bistriței. HOGAȘ, M. N. 58. Izvoare limpezi, cu sclipiri de oțel, s-azvîrl printre stînci în valurile grele. VLAHUȚĂ, R. P. 90. ◊ Fig. Tot parcă-l mai înviora cîte-o sclipire de nădejde. La TDRG.