SCOCIORÎ, scociorăsc, vb. IV. 1. Intranz. A căuta amănunțit, a cerceta (cu scopul de a găsi, de a scoate ceva de undeva); a scotoci, a cotrobăi. Femeia scociora sub un jurnal pe masă, cu spatele la voi, lua cîțiva gologani și se ducea pînă la băcănie să cumpere cîteva felii de mezeluri și o jumătate de pîine. PAS, Z. I 102. Cuconu Costache scociora într-al treilea buzunar. SADOVEANU, P. S. 104. Începură holteii a scociorî și a scormoni prin șerpare după cuțite. RETEGANUL, P. IV 73. ◊ Refl. Ce este? – Apoi ar trebui oleacă de gaz... – Iar trebuie? Și se scociora cu nemulțămire în buzunarul de la jiletcă. SADOVEANU, O. III 521. ◊ Tranz. (Complementul indică locul sau obiectul cercetat) Prin poarta cealaltă a carîtei răsturnate, lotrii le scociorau trăgîndu-le în sus. SADOVEANU, F. J. 407. Să răscolim munții, să scociorîm pădurile, să o găsim numaidecit. GANE, N. I 76. ◊ Fig. Am scociorît în viața lui ce-a fost mai bun. RUSSO, S. 13. ♦ Tranz. Fig. A scruta, a cerceta, a privi cu atenție. Cu privirile-i negre scociora ograda plină de acareturi. SADOVEANU, O. VIII 221. 2. Intranz. A săpa în ceva făcînd o adîncitură; a rîcîi. Cît a stat la noi, Uche a scociorît cu vÎrful cuțitului și ne-a mîncat vatra. STANCU, D. 226. Acolo scociorau îndelung, apoi trăgeau cu putere, pînă ce izbîndeau să scoată la lumină niște gulii, pe care le caută și mistreții bălților pentru gustul lor dulceag. SADOVEANU, P. M. 258. Au apucat o țandură de jos și au început cu ea a tot scociorî pimprejurul fîntînii... cît făcuse acum pimprejurul ei o groapă cam de vro palmă de adîncă. SBIERA, P. 179. ♦ A răscoli, a scormoni. Neculai Dorobanțu căuta comoara. Umbla pe dealuri și scociora cu bățul prin toate găurile. SADOVEANU, O. III 22. Petruță se rușină. Plecă ochii în jos, duse degetul la nas și scociorî cu piciorul desculț între scîndurile cerdacului. C. PETRESCU, R. DR. 14. ◊ Fig. Lasă-mă... Nu-mi scociorî o rană care mă arde. CAMILAR, N. I 115. O mînă cu gheare de fier îi scociora inima și i-o smuncea scurt la fiecare răsuflare. SADOVEANU, O. VII 363. 3. Tranz. A face să se miște din loc, să iasă dintr-un adăpost; a alunga, a zgorni, a stîrni. (Cu pronunțare regională) Le-au poroncit el să zboare prin aer și să caute iapa babei prin nouri, și de-or pripi-o undeva ascunsă, s-o scociorească de acolo! SBIERA, P. 60. – Variantă: scociori (STANCU, D. 33) vb. IV.