2) scot (est) și scoț (vest), scos, a scoate v. tr. (lat. ex-cŭtio [vlat. -cŏtio], -cúttere, -cussum, a scutura, d. quátere, a scutura; it. scuótere [fr. secouer, sp. pg. sacudir, d. lat. sub-cútere], a scutura, a zgudui. V. scutur, casațiune, con-, dis- și per-cusiune). Trag afară, aduc, împing ca să ĭasă, apuc și daŭ afară: a scoate banĭ din pungă, apă din fîntînă, vin din pivniță, un cuĭ din părete, un dinte, capu pe ușă, mezu din sîmbure, sabia din teacă, mîna din buzunar, cînele scoate limba de căldură. Alung, expulsez, fac să plece: tot Românu dorește să-ĭ scoată pe Jidanĭ din țară, bețivu cu mare greutate fu scos din cârcĭumă numa’n pumnĭ și palme, acest medicament scoate boala din trup. Conduc afară din: hoțu fu scos pe ușa din dos, mortu fu scos pe barieră. Duc la: drumu te scoate la sat, cheltuĭelile l-aŭ scos la faliment, munca l-a scos la liman. Daŭ afară (destituĭ, revoc orĭ pun în disponibilitate): l-a scos din slujbă. Mă dezbrac, mă descalț, mă descoper: șĭ-a scos pălăria. Cîștig, distorc, mă despăgubesc, recapăt: să-mĭ scot și eŭ o pîne, perderile, capitalu. Cîștig, obțin, fac să producă: din acest pământ nu scoțĭ nimica. Obțin, zmulg, fac să vorbească: n’am putut să-ĭ scot nicĭ o vorbă. Scad, ĭau: scot 3 din 10. Deduc, trag concluziunĭ: din pățaniĭ se scot învățăminte. Liberez din găoace, produc puĭ (vorbind de păsărĭ): cloșca a scos puĭ. Aduc, ofer: a scos tot ce avea maĭ bun și ne-a dat. Liberez, salvez: a scoate din nevoĭe, din robĭe. Ĭaŭ împlinind formalitățile saŭ plătind: a-țĭ scoate pașaportu, biletu de plecare, marfa de la vamă, scrisoarea de la poștă, ceasornicu pus amanet, ghetele date la dres. Înlătur, șterg, fac să dispară: acest săpun scoate petele. Daŭ la iveală, public, tipăresc, reproduc, fotografiez, răspîndesc (din gură): a scoate o carte, un ziar, o copie, o fotografie, niște vorbe, niște minciunĭ. Emit: a scoate strigăte, suspine. Scornesc, inventez: nu știŭ cine a maĭ scos și moda asta. Dovedesc, probez orĭ pretind că e: l-a scos mincinos, l-a scos dator cu treĭ francĭ. Fac purgațiune (fam.): uleĭu de ricin te scoate îndată. A scoate banĭ din peatră seacă, a cîștiga banĭ din toate. A o scoate la capăt orĭ la căpătîĭ, a termina, a descurca un lucru. A-țĭ scoate din capete (adică: din capital), a te despăgubi, (fig.) a te răzbuna. A scoate capu, a te arăta, a ĭeși în lume, a îndrăznĭ să te arățĭ: sărăcise și nu maĭ scotea capu (în lume), dușmaniĭ nu mavĭ scoteaŭ capu după înfrîngere. A nu-l maĭ scoate pe cineva din prost, deștept ș.a., a-l tot numi prost, deștept ș.a. A scoate cuĭva o coadă, a-i scorni o calomnie (maĭ ales uneĭ femeĭ). A scoate coarne, a te arăta maĭ pretențĭos, a începe să facĭ mofturĭ: ghĭorlanu acasă la el mănîncă și pe dracu, ĭar la stăpîn scoate coarne. A scoate din fire, din pepenĭ, din răbdare, din sărite, a înfuria. A scoate cuĭva pe cineva înainte, 1.a il da ca exemplu, 2. a-l face să se întîlnească cu: Dumnezeŭ i l-a scos înainte. A scoate limba (de un cot), a nu maĭ putea de osteneală și căldură. A scoate din minte, a seduce, a face să greșească. A-țĭ scoate necazu saŭ cĭuda, a te răzbuna. A scoate ochiĭ, a-ĭ pune supt ochĭ, a-ĭ reproșa violent. A scoate panglicĭ (ep nas, pe gură), a face pe panglicaru, pe scamatoru, a înșela, a înșela poporu cu discursurĭ. A-ĭ scoate cuĭva perĭ albĭ, a-l îmbătrîni pin suferințe. A scoate din pîne: 1. a-l destituĭ, 2. a lua cuĭva mijlocu de cîștig. A scoate sufletu, a plictisi grozav: aceștĭ copiĭ mĭ-aŭ scos sufletu!