SCRUTĂTOR, -OARE, scrutători, -oare, adj. (Despre ochi, priviri) Care privește atent, pătrunzător. Din clipa aceea, cîntărețul începu să calce mai drept, privirea îi era mai scrutătoare, gloria la care visase părea că e pe drumul adeveririi. ARDELEANU, D. 291. Cine să fi fost de vină? Ochii, fiindcă erau cenușii, vărgați și scrutători? BASSARABESCU, S. N. 28. După o repede privire scrutătoare, Adela a făcut critica complectă a încăperii, înșirînd toate lipsurile unui confort relativ. IBRĂILEANU, A. 66. ◊ (Adverbial) O privi un răstimp atît de scrutător, că ea se miră. REBREANU, R. I 157. ♦ Fig. Care cercetează cu de-amănuntul, care analizează minuțios. Noi? Privirea scrutătoare ce nimica nu visează Ce tablourile minte, ce simțirea simulează. EMINESCU, O. I 35.