SCUND, -Ă, scunzi, -de, adj. Mic de stat; scurt, mărunt. Cum ocoleam gospodăria mănăstioarei... zărirăm... o femeie scundă. SADOVEANU, O. VII 267. Înaintă, legănîndu-și trupul scund și vîrtos. C. PETRESCU, C. V. 186. E cu vreo două degete mai scund ca dînsa. REBREANU, I. 85. ♦ (Despre construcții și elemente ale construcțiilor) Puțin înalt, puțin ridicat de la pămînt; jos. Se așeză pe gardul scund. DUMITRIU, N. 64. Pe ușa scundă... a ieșit un om mărunt. SADOVEANU, A. L. 14. Din cînd în cînd auzi cîte un strop picurînd din tavanul scund. VLAHUȚĂ, R. P. 103.