SCURSOARE, scursori, s. f. 1. Apă sau lichid (de obicei murdar) care se scurge de undeva. Apăru un om cu cămașa udă de scursoare din coșul cu struguri. CAMIL PETRESCU, O. I 29. Balta... formată mai mult din scursori. ȘEZ. XIX 44. ♦ (Popular) Secreție, hemoragie. 2. Curent al unei ape (curgătoare); curgere. Pe tot lungul Dunării noastre panta nu variază prea mult și curentul (scursoarea) își urmează drumul său. ANTIPA, P. 192. 3. (Rar) Faptul de a se scurge; loc de scurgere; scurgere. Prin tot ocolul acelei văi fără de scursoare țîșnește tina în sus. ODOBESCU, la CADE. A adunat apele și le-a dat o scursoare, cucerind astfel pentru producere o parte mare de pămînt. I. IONESCU, D. 174. ♦ Albie, vale a unei ape curgătoare. I-a pornit în sus, pe scursoarea pîrîului. GALACTION, O. I 293. Duceți-vă agalelor Pe luciul Dunării, La scursorile morii. TEODORESCU, P. P. 574. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Om de nimic, derbedeu, haimana. S-au adunat scursorile din mahala. CAMIL PETRESCU, O. II 654. Crescut în mijlocul scursorilor și a gunoaielor orașului, Osman, de tînăr, se aruncă cu capul înainte în vîrtejul patimelor. GANE, N. I 58.