scânteietor, ~oare a [At: PLEȘOIANU, T. I, 118/15 / P: ~te-ie~ / V: (înv) ~itor, schin~, (îvr) schinteitor / Pl: ~i, ~oare / E: scânteia + -tor] 1 Care (pare că) împrăștie scântei (1). 2 Care produce o lumină vie, strălucitoare sau care este puternic luminat Si: strălucitor, sclipitor (1), (asr) sclipind, (pfm) sclipicios, (înv) scânteios (1), scânteind, sclipit² (4), sclipos. 3 (D. ochi, privire etc.) Care are o strălucire specifică, vie, ce trădează un sentiment puternic, o stare de spirit intensă Si: scăpărător (9), sclipitor, (înv) scânteios (3). 4 (Fig; d. oameni) Dotat cu o inteligență vie, cu un talent deosebit și de obicei spontan (ce impresionează puternic) Si: scăpărător (10). 5 (D. manifestări, însușiri ale oamenilor) Care dovedește o inteligență vie, un talent deosebit și de obicei spontan (ce impresionează puternic) Si: scăpărător (11), sclipitor, strălucitor.