SCÎRNĂVIE, scîrnăvii, s. f. 1. Lucru scîrnav; murdărie. Parcă-l stropește cu toate scîrnăviile. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 162. 2. (Adesea ca epitet, urmat de determinări introduse prin prep. «de») Om (mai rar lucru, faptă) fără valoare, de nimic, vrednic de dispreț. Scîrmă-te la ciorap, scîrnăvie, și pune restul, pînă la pol, în căldărușă...! STANCU, D. 359. Ce? O scîrnăvie de băiat... să-mi poroncească mie? SBIERA, P. 72. Mă rog, băbacă... crede, nu am scris o scîrnăvie și o carte ră. KOGĂLNICEANU, S. 101.