SCĂFÎRLIE, scăfîrlii, s. f. Țeasta capului; craniu. Ochii duși în fundul capului, iar nasul subțire, dar cîrn ca al unei scăfîrlii de mort. DUMITRIU, N. 161. [Buza] de deasupra se răsfrîngea în sus peste scăfîrlia capului. CREANGĂ, P. 240. ◊ Fig. Din fruntea unei scăfîrlii de piatră, un brad își întinde ramurile în jos, ca niște brațe. VLAHUȚĂ, O. A. 415. ♦ (Familiar) Cap. Ai înnebunit, Iolampie... rîse unul. Cine ți-a băgat în scăfîrlie că trebuie să mori azi, numaidecît azi? CAMILAR, N. I 404. Vino încoace de-ți arată scăfîrlia. GALACTION, O. I 83.