SECUNDAR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă al doilea loc într-o succesiune. ◊ Era secundară = era mezozoică, v. mezozoic. (Învechit) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar; școală medie. Deși Apostol era silitor, tatăl hotărî să-l trimită, pentru cursurile secundare, la liceul din Năsăud. REBREANU, P. S. 35. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază și caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. (În opoziție cu principal) Care se plasează pe al doilea plan din punctul de vedere al importanței. V. accesoriu. Problemă de ordin secundar. ▭ Pînă acum Ion-vodă juca un rol secundar în analele romîne și forma o lipsă în istoria universală. HASDEU, I. V. 213. ◊ Medic secundar = medic care ocupă locul al doilea, după medicul primar, într-un spital. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. (Fiz.) Raze secundare = raze X care însoțesc razele primare.