SFANȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în Țările Române la începutul sec. XIX; sorocovăț; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ◊ Expr. A nu avea niciun sfanț = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfanțih s. m.] – Din germ. Zwanzig[er].