SFIOS, -OASĂ, sfioși, -oase, adj. (Despre persoane) Lipsit de îndrăzneală, rezervat, rușinos; sfiicios. O fetiță de patru ani, cu ochii mari și trăsăturile drepte... se ascunsese sfioasă după gard. V. ROM. octombrie 1953, 108. El e frumos și tinerel, dar e sfios Cînd e cu fete, Iar ele rîd și rîd șirete Și pe furiș privesc la el. COȘBUC, P. I 87. El zice și-aleargă spre fata sfioasă Cu chip purpurat. BOLINTINEANU, O. 84. ◊ Fig. Și fluturii sînt mai sfioși, Cînd zboară-n zări albastre. GOGA, P. 13. Speriat, dintr-un hățiș, Pui sfios de căprioară A ieșit la luminiș. TOPÎRCEANU, S. A. 23. Florile mici și sfioase nu-și mai îndreptau ochii lor albaștri și limpezi... spre vechiul și credinciosul lor amant. HOGAȘ, M. N. 96. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă timiditate, nesiguranță, teamă. Toma avea ceva sfios în el, ca de fată. CAMIL PETRESCU, O. I 60. [Tînărul] înaintează spre mine, cu pași sfioși. SAHIA, U.R.S.S. 82. Ceea ce mă mîhnea puțin erau șoaptele sfioase ale colegilor mei. DELAVRANCEA, H. T. 176. ◊ Fig. Și-n liniștea asfințitului, fîlfîire sfioasă de vînt trecu prin ramuri. SADOVEANU, O. I 316. ◊ (Adverbial) Am început a vorbi... sfios, cu înconjururi. SADOVEANU, E. 122. (Fig.) Cine n-a văzut cum își rîdică fruntea, rar și sfios, o floare albastră sau roșie. HOGAȘ, M. N. 91.