SFÎȘIERE, sfîșieri, s. f. Acțiunea de a sfîșia; sfîrticare. (Poetic) Auzii ca un țipăt nemăsurat, care n-avea loc între munți, un fel de sfîșiere a măruntaielor codrului. SADOVEANU, O. VIII 244. ◊ Fig. Ile Caraiman țiganul a oftat cu mare sfîșiere a inimii. SADOVEANU, N. P. 20. ♦ Locul unde s-a sfîșiat ceva; spărtură, gaură. Prin sfîșieri vinete de nori apărea cerul rănit, cu lumini galbene și sinistre, cu pete late de sînge. C. PETRESCU, A. 154.