SFĂRÎMAT², -Ă, sfărîmați, -te, adj. (Și în forma sfărmat) Zdrobit. La cuib venind acum, Sfărmat găsi ea cuibul, Iar puii morți în drum. COȘBUC, P. I 278. Ih! ce mai pietre sfărmate, strigă băiatul, împiedicîndu-se de una. POPESCU, B. II 86. Unde-s șirurile clare din viața-mi să le spun? Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun! EMINESCU, O. I 158. – Variante: sfărmat, -ă, sfărămat, -ă adj.