sfătuire sf [At: CORESI, EV. 263 / V: (înv) svă~ / Pl: ~ri / E: sfătui] 1 Încercare de a determina o persoană să ia o anumită hotărâre (într-o situație dificilă), să adopte o anumită atitudine, să rezolve o situație, pentru atingerea unui scop etc. Si: (liv) consiliere, (pop) învățare, învățat¹, (înv) sfătuială (1), dăscălire, povățuire, (îvr) sfătuitură (1). 2 (Spc) Încurajare a unei persoane spre a întreprinde, spre a face, spre a termina etc. ceva Si: îndemnare, îmboldire, impulsionare, mișcare, (îrg) strămutare, (înv) sfătuială (2), năstăvire, povățuire, (îvr) sfătuitură (2). 3 (Înv; pex) Sfat (1). 4 (Îvr) Prescripție. 5 (Îvr) Judecată. 6 Cerere de ajutor în luarea unei hotărâri (într-o situație dificilă), în adoptarea unei atitudini, în rezolvarea unei situații, pentru atingerea unui scop etc. Si: (înv) sfătuială (6). 7 (Spc) Cerere de încurajare în a întreprinde, a face, a termina etc. ceva Si: (înv) sfătuială (7). 8 Schimb de păreri cu cineva Si: (înv) sfătuială (8). 9 Stabilire a unei înțelegeri cu cineva Si: consultație, (rar) consfătuire, (îvp) chibzuire, (reg) cisluire, divănire, (pop) sfătuială (9). 10-11 (Pfm) Discuție (1-2). 12 (Nob) Cleveteală (2). 13 (Îvr) Hotărâre (3).