SFĂTUIRE, sfătuiri, s. f. (Astăzi rar) Acțiunea de a (se) sfătui. 1. Povață, îndemn; sfat. V. sfătui (1). După sfătuirea celei mai tinere, de la poartă s-aruncă în gîtul bărbaților și încep a-i lua cu vorba. CREANGĂ, O. A. 136. Pentru ce-mi dai aste sfătuiri? NEGRUZZI, S. III 476. Îi plăcu această sfătuire a fratelui său. GORJAN, H. I 7. 2. Consultare, deliberare, consfătuire. V. sfătui (2). Fusese poruncă de la comitet... să ținem sfătuire. CAMIL PETRESCU, O. II 12. După o sfătuire de cîteva seri în cerdac, la lumina lunei, luară o hotărîre. BASSARABESCU, V. 42.