SILICE s. f. Corp solid (compus al siliciului cu oxigenul), dur, alb sau incolor, insolubil, cu temperatura de topire foarte înaltă; se găsește în natură în compoziția celor mai multe roci (granit, nisip etc.) sub formă de cremene, cuarț, silex, ametist, topaz, opal și alte varietăți și se întrebuințează la fabricarea sticlei, a betonului etc.; bioxid de siliciu. În cetățile de pămînt se mai găsesc încă și mici ghiulele de silice, rău rotunjite. ODOBESCU, S. II 146.