SILNIC², -Ă, silnici, -e, adj. 1. Făcut prin constrîngere, cu sila; forțat, impus, silit. Munca, din silnică cum era sub capitaliști, se transformă într-o faptă de cinste. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 1/4. ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, constînd din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). Aceștia sînt sectarii religioși, trimiși la muncă silnică pentru credințele lor. GHEREA, ST. CR. II 227. ◊ Fig. Se auzeau noaptea carii ronțăind mărunt și monoton, ca o veșnicie de muncă silnică în întuneric. C. PETRESCU, R. DR. 29. ◊ (Adverbial) Au lucrat alături cu dobitoacele lor și li s-a luat silnic cea mai mare parte din puținele lor foloase. SADOVEANU, P. M. 231. ♦ Care se face în silă, fără plăcere, de nevoie. Domnul avu un rîs silnic. După spaimă, simți înfiorarea bucuriei. SADOVEANU, Z. C. 342. Pașii se tîrau greoi și silnici, ca mersul ocnașilor spre un capăt de drum unde nu așteaptă nimic. C. PETRESCU, Î. II 42. ◊ (Adverbial) Hm! Catincuță, grăi bătrînul rîzînd silnic cu fața lui slăbită; tu crezi că ești tot în anii tinereții. SADOVEANU, O. VIII 88. Duși pe gînduri, cu privirea pierdută în văzduh, îmi răspund scurt și silnic. VLAHUȚĂ, R. P. 61. ♦ Greoi, anevoios. Cu ochii ei albaștri, măriți și rotunjiți din pricina răsufletului silnic, privea și ea în sus, căci văzuse de unde putea să-i vie scăparea. SADOVEANU, O. VII 39. 2. Zorit, grăbit, silit. Trăsura mea... mergea atît de repede, încît roatele sfîrîiau, iar caii spumegau de sudoare. În fuga asta silnică am trecut prin mai multe uliți. NEGRUZZI, S. I 295.