singular, ~ă [At: GENILIE, G. 27/11 / V: (înv) ~iu, / Pl: ~i, ~e / E: lat singularis, -e, fr singulier] 1-2 sn, a (Grm; șîs număr ~) (Categorie gramaticală) care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe sau de obiecte Si: (înv) singuratic (8-9), (înv) singurit (2-3). 3 a (Îs) Persoana întâi (sau a doua, a treia) ~ Persoană gramaticală care indică numărul singular (2). 4 a Care aparține unui singur sau unui anumit exemplar dintr-o anumită categorie Si: individual, (liv) singularizat (1). 5 a Care caracterizează un singur sau un anumit exemplar dintr-o categorie Si: individual, (liv) singularizat (2). 6 a Care se referă la un singur sau un anume exemplar dintr-o categorie Si: individual, (liv) singularizat (3). 7 a Care este altfel decât alți indivizi, decât alte fenomene etc. din aceeași categorie prin anumite trăsături specifice Si: anumit (2), aparte (5), deosebit² (2), diferit (1), distinct (1), izolat, special, (liv) singularizat (4). 8 a Care este singur printre sau față de indivizi, față de fenomene etc. din aceeași categorie, ocupând un anumit loc în categorie Si: anumit, aparte, deosebit², distinct, izolat, neobișnuit, special, unic, (liv) insolit, singularizat (5). 9 a Care iese din comun în raport cu ceilalți indivizi, cu celelalte fenomene etc. din aceeași categorie Si: ciudat (3), curios (12), distinct, excepțional, extraordinar, năstrușnic, neobișnuit, original, special, (rar) străin, (liv) abracadabrant, singularizat (6), bizar, straniu, (pop) pocit², poznaș, (înv) ciudos, (grî) paraxiu, (reg) deșănțat, poznat, șod, (fam) fistichiu, întors, sanchiu. 10 a (Log; îs) Judecată ~ă Judecată al cărei subiect este un nume individual. 11 sm (Flz; îoc general) Categorie care reflectă determinarea individuală a obiectelor, a sistemelor sau a proceselor, considerate în totalitatea trăsăturilor proprii numai lor Si: individual. 12 a (Înv; d. lupte) Corp la corp.