SINGULAR, -Ă adj. 1. Care se referă, care privește pe unul singur. ◊ Număr singular (și s.n.) = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc.; (log.) judecăți singulare = judecăți în care predicatul se enunță despre un nume individual. 2. Neobișnuit, extraordinar; unic, bizar. ♦ Rar, excelent, unic. // s.n. Categorie filozofică desemnînd ceea ce aparține unui obiect sau proces, deosebindu-l de celelalte; individual. [< lat. singularis].