SITUAȚIE, situații, s. f. 1. Totalitate de împrejurări care determină la un moment dat condițiile de existență și de dezvoltare a unei persoane, a unei colectivități, a unei activități; stare de fapt care decurge de aci pentru cineva sau ceva. Are să se afle în una din cele mai critice situații. C. PETRESCU, C. V. 232. [Tata] s-a interesat de situația noastră școlară. SAHIA, N. 59. Viața merge mereu înainte... plăsmuind în fiece clipă situații noi, idei noi. REBREANU, P. S. 113. ◊ Expr. A te pune în situația cuiva = a-ți imagina că te afli în împrejurările în care se află altul, pentru a-ți da seama de modul lui de a gîndi sau de a reacționa. Mă pun în situația locotenentului și-i înțeleg amărăciunea. REBREANU, P. S. 125. A fi la înălțimea situației = a corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. (Familiar) A fi stăpîn (sau călare) pe situație = a fi stăpîn pe împrejurări, în momente grele, critice. ♦ Poziție socială, materială sau morală în care se află cineva. Erau oameni cu superioară cultură, cu situații sociale foarte înalte. SADOVEANU, E. 102. În douăzeci și patru de ore îi va aranja situația. REBREANU, R. I 179. ◊ Expr. A-i face cuiva o situație = a înlesni cuiva să ajungă într-o poziție socială, materială și morală bună. Îi ești recunoscătoare fiindcă ți-a făcut o situație. BARANGA, I. 189. 2. Dare de seamă, raport, inventar. Să întocmească situații de cămăși... vestoane, capele. CAMILAR, N. I 389. 3. (Rar) Așezare, poziție a unui loc sau a unei localități. Nimic mai frumos, decît situația acestui tîrg pe un vesel podiș. NEGRUZZI, S. I 194. – Variantă: (învechit) situațiune (NEGRUZZI, S. I 106) s. f.