SMINTI, smintesc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde dreapta judecată, a avea mintea tulburată; a înnebuni. Dar bine, măi copilule, te-ai smintit? Nu ți-e rușine să ne iei pe noi, oameni bătrîni, așa, cu tu, cu tine? BASSARABESCU, S. N. 137. De cînd am găsit comoara... m-am smintit parcă. SLAVICI, N. II 335. [Împăratul] s-a cam smintit de cînd dăduse în toana însuratului. ȘEZ. VI 174. ◊ Tranz. De două săptămîni de cînd e aci, i-a smintit pe toți... le-a luat o mulțime de parale. CAMIL PETRESCU, U. N. 232. [Zaharia Duhu] smintise lumea. C. PETRESCU, R. DR. 168. Nebunia politică a smintit la noi cei mai mulți creieri. ALECSANDRI, S. 52. ◊ Expr. A sminti (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare. (Cu o construcție mai puțin obișnuită) Pe slugi... le-a smintit în palme. CARAGIALE, O. III 34. 2. Tranz. A induce în eroare, a înșela. Pe mine căutați să nu mă smintiți: fata și ochii din cap, căci atîta vi-i leacul. CREANGĂ, P. 266. ♦ A abate de la ceva, a împiedica pe cineva să facă ceva. Se lovea cu pumnul peste cap cînd vedea că nici dascălul nu putea să-i tălmăcească bine ceva, și vai de școlarii care-l sminteau de la învățătură. CREANGĂ, A. 134. 3. Intranz. A greși. Să uită Parsion lung la ele [la cele trei porumbițe], să nu smintească cumva, apoi puse mîna pe una și zise: tu ești! RETEGANUL, P. V 66. Ia bine samă să nu smintești, ci să te repezi iute... să iei apă într-o clipă și să fugi. SBIERA, P. 28. 4. Tranz. A mișca din loc, a clinti, a deplasa, a disloca. Nu-și pieptenară părul cu îngrijirea obișnuită, astfel ca nici un fir de păr să nu fie smintit de la locul său. GANE, N. III 134. Harap-Alb iesă din groapă, jupește pielea cerbului cu băgare de seamă, să nu smintească vreo piatră din locul ei. CREANGĂ, P. 227. Și d-atuncea mînăstirea Încetă d-a mai cădea. Vînt, cutremur n-o smintește. BOLLIAC, O. 95. ♦ A strica, a vătăma. Ostașii dădură bătălie grea cu oamenii, smintindu-le ciolanele. PAS, L. I 134. (Sandu trăgînd sipetul:) Iaca vin; dar greu e, frate. Încet, Sandule, încetișor, să nu-l smintești. Nu-l hurduca; trage lin. ALECSANDRI, T. 1644. În săbii să-l sprijiniți, La un deget să nu-l smintiți. PĂSCULESCU, L. P. 238. ♦ (Popular, cu complementul «vorbă», «cuvînt») A răstălmăci. Noi sîntem de loc din București, Umblăm cu cărți împărătești. Nimeni cuvîntul să nu ni-l smintească. SEVASTOS, N. 112.