SPECIFIC. Subst. Specific, specificitate, particularitate, notă particulară, particularism (rar), caracteristică, trăsătură (notă) caracteristică, trăsătură (notă) aparte, trăsătură (notă) distinctivă, însușire, proprietate, tipic. Diferență, diferențiere, deosebire, distincție, distingere (rar). Excepție; unicitate, singularitate (rar), individualitate, originalitate. Ciudățenie, bizarerie (livr.), extravaganță, excentricitate; spectaculozitate; raritate, curiozitate. Caracterizare, specificare, specificație, tipizare. Personalitate, individ. Tipologie; caracterologie. Adj. Specific, propriu, însușit (înv.), particular, particularist (rar), particularnic (înv.), caracteristic, distinct, distinctiv, relevant; individual, intim, personal, tipic; determinant, diferențial, particularizant (rar), caracterizator; deosebit, diferit, aparte, special, anumit; unic, singular, original, neobișnuit; ieșit din comun, fără seamăn, fără asemănare, neasemuit, remarcabil, distins, incomparabil; excepțional, de excepție, nemaipomenit, nemaiauzit, nemaivăzut; rar; rarisim; ciudat, bizar (livr.), straniu, curios; excentric, extravagant; spectaculos, spectacular (livr.). Tipologic; caracterologic. Vb. A fi aparte, a nu fi la fel, a avea o notă aparte, a fi deosebit, a se deosebi, a diferi, a se diferenția, a se distinge; a se evidenția, a ieși în evidență, a se reliefa, a ieși în relief, a se remarca, a se particulariza, a se singulariza. A fi fără seamăn, a nu avea asemănare, a fi ieșit din comun. A caracteriza, a particulariza, a individualiza, a diferenția, a releva, a scoate în evidență, a reliefa, a sublinia; a distinge, a deosebi. Adv. (În mod) specific, particular, special; cu deosebire, cu deosebire(a) că..., spre deosebire de...; aparte; în particular. V. ciudățenie, deosebire, originalitate, superlative.