SPECTACOL, spectacole, s. n. 1. Reprezentație (în special teatrală). Vedea și pe Nadina uneori, la cîte un spectacol. REBREANU, R. I 240. ◊ Spectacol de estradă v. estradă. Film-spectacol v. film. 2. Priveliște asupra unei scene din natură sau asupra desfășurării unei întîmplări care atrage atenția, impresionează, interesează. Cel ce... va privi... peste ruinele epocii noastre... va avea un curios spectacol. GALACTION, O. I 337. Ajunsese pînă a pismui, a se iscodi și a-și intercepta scrisorile, dînd un trist și dureros spectacol streinilor. GHICA, A. 722. Întindere-albăstrie, Nemărginit safir, O! mare, scumpă mie, Eu veșnic te admir!... Nici un spectacol mare Nu poate-a mă-ncînta Ca neagra-ți tulburare, Sau liniștirea ta. ALECSANDRI, P. III 98. ◊ Loc. adv. (Învechit) În spectacol = în văzul lumii. Voind a arăta că totul e sfîrșit, rădică de trei ori în sus, în spectacol, destrunchiatul cap al eroului. HASDEU, I. V. 205. ◊ Expr. A se da în spectacol = a face ceva în văzul tuturor, ostentativ; a atrage atenția printr-o purtare nepotrivită. – Variantă: spectacul (CARAGIALE, O. VII 33) s. n.