SPINARE, spinări, s. f. 1. (Anat.) Spate (1). ◊ Loc. adv. În (sau pe) spinare sau de-a spinare (sau spinarea), cu spinarea = ținând o povară peste umăr, pe spate, în spate. ◊ Expr. A cădea în spinarea cuiva = a cădea în grija sau în sarcina cuiva. A trăi pe spinarea cuiva = a trăi ca un parazit, din munca altuia. A arunca (ceva) în spinarea cuiva = a face pe cineva răspunzător de o vină (de obicei fără temei). 2. Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă spatele omului. 3. Partea cea mai înaltă a unui munte, a unui deal, a unei stânci; culme prelungită; creastă, coamă. ♦ Creasta unui val de apă. – Lat. spinalis.