spurcát, -ă adj. (lat spurcatus). Necurat, murdar, nevrednic de contactu guriĭ: pahar spurcat. Aur, argint spurcat (vechĭ), amestecat cu alte metale. Fig. Păgîn, care mănîncă carne în post: om spurcat. Păgînesc: lege spurcată. Nevrednic de contact: om spurcat. Subst. Cine-ĭ spurcatu cela? Epitet draculuĭ. Triv. Iron. A te trece spurcatu, a nu maĭ putea să țiĭ urina (care e un lucru spurcat). Adv. În mod spurcat. – În est spúrcat (dar: a te trece spurcátu, nu spúrcatu!).