STARE, stări, s. f. 1. Situație în care se află ceva sau cineva la un moment dat; mod, fel, chip în care se prezintă un lucru sau o persoană. Suferea foarte mult și se îngrijea de starea amicului său. Doctorul școlii i s-a părut prea nepăsător. VLAHUȚĂ, O. A. I 105. Pare-mi-se că-i trimis... ca să cerceteze starea isprăvniciilor. ALECSANDRI, T. I 198. În Țara Romînească starea țăranilor merse din zi în zi mai rău pînă la 1821, cînd desperarea lor izbucni. BĂLCESCU, O. I 143. ◊ Stare de fapt = situație dată, reală. Stare de asediu v. asediu. Stare materială = situația cuiva din punctul de vedere al bunurilor personale, al averii. ◊ Expr. A fi în stare (să)... = a avea forța, capacitatea, energia de a săvîrși un lucru greu, neobișnuit, ciudat; a fi capabil să... Dar cu toate cele petrecute Sînt în stare iarăși să încep. BENIUC, P. 49. Mama însă era în stare să toarcă-n furcă și să învăț mai departe. CREANGĂ, O. A. 38. Nimeni nu dormea, dar puțini din pasageri erau în stare să se mai țină pe picioare. BOLINTINEANU, O. 270. E în stare a se bolnăvi dacă ar vedea că un fir de păr dintr-un favorit e mai lung decît celălalt. NEGRUZZI, S. I 64. ♦ Stare civilă v. civil. 2. Dispoziție (bună sau rea) în care se află cineva. 3. Situație materială bună, avere, avuție. Avusese starea ei personală și-i mai rămăsese și de la bărbat. PAS, Z. I 92. Avea ceva stare, cîștigată cu munca lui ori primită drept zestre. CĂLINESCU, I. C. 19. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, înstărit, avut, cu avere. Tatăl său, om cu oarecare stare, l-a ținut pe lîngă sine. GALACTION, O. I 85. Dînsa voia Fata-i să iubească Pe-un fecior cu stare Și cu vîlfa mare. COȘBUC, P. II 143. Singura lui rudă e un nepot cu stare. NEGRUZZI, S. II 200. ◊ Expr. A-și îndrepta starea = a-și îmbunătăți situația materială. Toți au rămas cu ideea că Toderică și-a îndreptat starea în țări străine, unde, cum se vede, găsise niscaiva jucători [de cărți] mai proști. NEGRUZZI, S. I 85. 4. (Învechit) Categorie, clasă socială. ♦ Grad, ierarhie, treaptă a unei clase sociale. Un boier de starea-ntîi trebuie să-mi deie cel puțin o păreche de straie și vro zece galbini. ALECSANDRI, T. 1328. 5. Faptul de a sta (în picioare, rezemat, pe loc etc.); poziție a corpului; postură. Se învîrtea în pat... își așeza picioarele și trupul în stările cele mai slobode. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ Expr. A nu avea (sau a nu-l mai prinde) starea = a nu avea astîmpăr, a fi fără odihnă. Deși abia apucase să intre în curte, nu mai avu stare. Își luă biciul și porni săgeată după babă. REBREANU, R. I 149. Pe feciorul cel mai mic nu-l mai prindea starea, nu putea de jalea mamei și de dorul frate-său și a soru-sei. RETEGANUL, P. V 26.