STATUIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea unor ființe sau a unor figuri alegorice în piatră, marmură, lemn, bronz etc. Pe țărm averea lasă-ți și luxul nebunesc... Noblețea, orice titluri și orice vanitate, Inscripții pe plăci de-aur, statui în bronz turnate... MACEDONSKI, O. I 168. În mișcarea brațelor lor, în toată voiniceasca și puternica încordare a picioarelor ș-a trupului lor vînjos, au ceva din măreția statuilor antice ale gladiatorilor romani. VLAHUȚĂ, O. A. II 165. Ar fi zis cineva că [Olga] este o statuie de marmură, ieșită din mînile lui Canava. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Expr. (Familiar) Merită (o) statuie, se zice despre o persoană care merită o recompensă mare sau laude neprecupețite. (Ironic) A ridica (cuiva) o statuie = a-și arăta recunoștința față de cineva (aducîndu-i laude exagerate). – Variantă: (învechit) statuă, statue (HOGAȘ, M. N. 55, ODOBESCU, S. III 71, NEGRUZZI, S. I 160), s. f.