STERIL, -Ă, sterili, -e, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care nu poate procrea, care nu se poate reproduce; sterp (3). (Fig.) Îi sărută obrajii... cu nesațiul maternității ei, osîndită să rămînă pentru totdeauna sterilă. C. PETRESCU, Î. II 254. ♦ (Despre plante) Care nu face roade sau semințe; sterp (4). ◊ (În denumirile unor specii de plante) Ovăz steril. 2. (Despre pămînt, locuri etc.) Neproductiv, neroditor, sterp (1). Solul, lipsit de activitatea biologică bună a microorganismelor corespunzătoare, devine pentru plante un substrat steril. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 365, 5/1. ◊ Pămînt steril (și substantivat, n.) = partea nefolositoare dintr-un zăcămînt sau dintr-un produs minier. Strat de steril. 3. Fig. Care nu produce nimic, care nu duce la nimic, care nu dă nici un rezultat, fără folos, fără succes, zadarnic, infructuos; sterp (5). Discuții sterile. ▭ [Știința] rămîne, totuși, sterilă, dacă nu vizează aplicațiunea practică. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 1/4. Veți ști... a înfrîna avîntul balamutic (= dement) ce a luat limba romînă sub impulsul pedanților sterili. ALECSANDRI, S. 3. 4. (Despre un mediu biologic, un obiect etc.) În care sau de pe care au fost distruși microbii sau alte microorganisme; lipsit de microbi; dezinfectat. Pansament steril. ▭ [Pasteur] se întreba dacă în atmosferă nu se găsesc zone fecunde și zone sterile. MARINESCU, P. A. 85.