sticlă (-le), s. f. – 1. Substanță solidă casantă, transparentă sau opacă. – 2. Butelie, flacon. – 3. Ochelari. – Var. Mold. steclă și der. Sl. stῑklo (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 365; Conev 62) cf. bg. stăklo, sb. staklo, rus. stekló. – Der. sticlar, s. m. (fabricant de sticlă; Arg., hoț de bijuterii și pietre prețioase); sticlărie, s. f. (obiecte de sticlă; fabrică sau magazin de sticlă); sticli, vb. (a luci, a scili, a scînteia; a aținti, a pironi ochii), cf. sb. stakliti „a luci”; sticlos, adj. (lucios, neted, cizelat; stins, despre ochi); sticlui, vb. (a pune geamuri).