STINGHER, -Ă, stingheri, -e, adj. 1. Izolat, răzleț. Se ridicau dealurile înalte, abia deslușite, amenințătoare ca o turmă de vite uriașe, privindu-l pe omul mărunt din mijlocul lor care ara petecul său de pămînt stingher între stînci, tufișuri și rîpe. DUMITRIU, V. L. 5. În curtea largă, înconjurată de acareturi, stătea stingheră o gabrioletă. REBREANU, R. I 162. Nici un fenomen nu poate sta stingher pe lume, despărțit de celelalte. IONESCU-RION, C. 54. 2. Singur (fără familie, rude, tovarăși, prieteni). Ș-apoi dă, și eu nu sînt așa stingher pe lume... Pe lîngă mine tot mai sînt cîteva suflete care se hrănesc și pot să puie umărul la nevoie. La TDRG. Ești mîndră, o zînă cu ochii cerești, Venită anume Din visuri, din basme, să plîngi, să jelești, Stingheră pe lume. NECULUȚĂ, Ț. D. 84. ♦ Care se simte străin într-un loc și se ține la o parte; stînjenit, stingherit. Cei mai mulți dintre tractoriști se tot învîrtiră pe lîngă tractoare, fără de nici un gînd, cu mîinile-n buzunare, stingheri, parcă neîndrăznind să se apuce de ceva. MIHALE, O. 191. S-a oprit... din fluierat, stingher oarecum, rușinat parcă de sine. C. PETRESCU, A. R. 197. 3. Fără pereche, fără soț. Numai eu și cu doamna Rădianu eram stingheri în această adunare de împărecheți. La TDRG. ◊ Fig. O lacrimă stingheră se scurse din ochiul uscat al Surei. SAHIA, N. 106. ♦ Necăsătorit. Eu sînt de părere ca toți cei ce juruiesc credință veșnică fetelor să rămînă stingheri. HOGAȘ, DR. 239.