STOR, storuri, s. n. Perdea la fereastră (din pînză sau din bețișoare orizontale, paralele și mobile) care se poate coborî și ridica cu ajutorul unui resort sau cu o sfoară trecută prin verigi. Ca să putem dormi, trebuie să lăsăm peste ferestre storurile groase. STANCU, U.R.S.S. 114. Coboară storul la fereastră. CAZIMIR, L. U. 52. Rareori prin storuri o lumină scapă, De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă Și-mi trimite-n față raza ei răsfrîntă. TOPÎRCEANU, B. 77. – Variantă: stol (C. PETRESCU, Î. I 28, D. BOTEZ, P. O. 127) s. n.