stric, a -á v. tr. (lat. ex-trîco, -trîcare, a descurca. V. intrigă). Deteriorez, desfac, fac să nu maĭ fie bun saŭ folositor; a strica o mașină, o pușcă, o stradă, niște haĭne. Trec, consum, întrebuințez: a strica multă apă la spălat, a strica orzu pe gîște (V. orz). Fig. Prăpădesc, ruinez: a strica țara, a-țĭ strica sănătatea. Demoralizez: a strica copiiĭ pin exemple rele. A strica o casă, a nimici o căsnicie. V. refl. Mă deteriorez, mă alterez, mă prefac în răŭ: podu, vinu, laptele, grîu, timpu, lumea s’a stricat. A te strica de rîs (est), a muri de rîs, a rîde pînă nu maĭ poti. A te strica cu cineva, a rupe relatiunile cu el. V. intr. Vatăm, fac răŭ: geru a stricat viilor, eŭ nu stric nimănuĭ nimic. – În nord. strîc.