stricăciune sf [At: PRAVILA (1814), 56/22 / Pl: ~ni / E: strica + -ăciune] 1 Stricare (1). 2 (Ccr) Ceea ce este stricat, deteriorat Si: avarie (1), defecțiune (8), deteriorare, (înv) stricătură (1). 3 (De obicei în legătură cu verbul „a face”) Distrugere de lucruri materiale Si: daună (2), pagubă, (îvp) pricaz¹, vătămare, (îvr) smintă, sminteală, (înv) stricare (2), stricătură (2) Vz pierdere, prejudiciu. 4 (Îvp) Vătămare. 5 (Ccr) Rană. 6 (Pex) Boală (2). 7 (Pex) Infirmitate. 8 (Înv; îs) ~ albă Lepră. 9 (Pgn) Bubă (1). 10 (Reg) Hernie (1). 11 (Fig) Pierdere a calității, a valorii. 12 (Fig) Prejudiciu moral. 13 (Fig) Efect rău, dăunător, păgubitor. 14 (Înv; îe) A(-i) fi de (sau spre) ~ (cuiva) A fi dăunător, a face rău (cuiva). 15 Ceea ce este rău, nefolositor (într-o substanță, într-un lucru). 16 Faptă rea, reprobabilă. 17 (Pex) Poznă. 18 (Rar) Defect (al cuiva). 19 (Înv) Deformare (1). 20 (Înv) Stricare (21). 21 Pierdere a moralității, a corectitudinii, stare de decădere morală a cuiva Si: corupție (3), decadență (4), desfrâu (1), destrăbălare (1), deșănțare, imoralitate, perdiție, pierzare, viciu, decădere (2), depravare (2), desfrânare (6), pervertire, viciere, stricare (23). 22 (Înv) Moarte. 23 Decădere (4). 24 (Îvr) Nesocotire a unor obiceiuri, datini.