STRIVIT, -Ă, striviți, -te, adj. 1. Zdrobit, sfărîmat (prin apăsare sau prin lovire). Iordan era cu capul sîngerat și strivit. L-au întins sus pe mal. SADOVEANU, M. C. 12. Era un moșneag... care... așeza picioarele rupte ori mînile strivite. ȘEZ. IV 185. ♦ Turtit. Ultimele flori, cîțiva maci striviți și poate trei sau patru fire de albăstrele le ofer cheferistului cu lampă. SAHIA, N. 26. 2. Fig. (Despre oameni) Apăsat, copleșit, înfrînt, doborît. (Substantivat) Era un învins, un strivit, în marea armată a nefericirii necunoscute. SADOVEANU, O. VIII 156.