*subĭéct n., pl -e (lat. sub-jectum, d. sub, dedesupt, și jácere, a arunca, îld. jacére, a zăcea, cum se vede după originalu vgr. ’ypokeimenon, d. ’ypó, dedesupt, și keimai, zac. V. ob-ĭect, ab-ject, ipochimen). Materie despre care se vorbește, se scrie orĭ se compune: subĭect de vorbă, de tabloŭ. Fil. Spiritu care apreciază (în raport cu obĭectu care e apreciat). Gram. Terminu despre care vorbește predicatu afirmînd orĭ negînd (subiectu se acordă în număr și persoană cu predicatu): apa trece, petrele rămîn. Persoana care magnetizează un mediŭ.