SUGRUMARE, sugrumări, s. f. Acțiunea de a (se) sugruma. 1. Strîngere de gît, gîtuire; ucidere, omor prin gîtuire. Spaima însă n-avea temei. De nici într-o parte nu amenința nici o sugrumare. C. PETRESCU, R. DR. 8. 2. Fig. Înăbușire, reprimare a unei acțiuni sau a unei manifestări; gîtuire. [Teoria cosmopolită] a «științei universale»... urmărește sugrumarea manifestărilor de știință din țările mici. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 8/3.