TABERNACOL, tabernacole, s. n. (Și în forma tabernacul; învechit) 1. Cort. 2. Dulăpior sau cutie de argint (în formă de biserică), în care se păstrează cuminecătura, mirul sau alte obiecte de cult. (Fig.) Flacără misterioasă, ea (= ideea) urmează să vegheze în altarul minții și în acest tabernacul ea sfidează despotismul. MACEDONSKI, O. IV 119. – Variante: tabernaclu (BOLLIAC, O. 119), tabernacul s. n.