tabernacul sn [At: HELIADE, O. I, 358 / V: (înv; nob) ~ac (Pl: ~uri), (înv) ~clu (Pl: ~ri), ~col / Pl: ~e / E: lat tabernaculum, it tabernacolo, fr tabernacle] 1 Cort portativ, susținut de coloane din lemn aurit, care servea ca sanctuar la vechii evrei Si: cortul mărturiei. 2 (Pex) Altar (1). 3 (Înv) Cort (1). 4 Dulăpior sau cutie de metal prețios (în formă de biserică), în care se păstrează cuminecătura, mirul sau alte obiecte de cult Si: chivot.