TAINIȚĂ, tainițe și tainiți, s. f. Groapă săpată în pămînt, încăpere subterană (folosită de obicei pentru a ascunde ceva), boltă, hrubă; p. ext. loc ascuns, ascunzătoare, ascunziș. A căutat tainița... știută numai de dînsa. SADOVEANU, O. L. 118. Îi dădu pe mînă cheile de la toate cămările, și de la toate tainițile ale căror uși le găsise el încuiate cînd colindase prin toate cămările. POPESCU, B. IV 42. Cunoaște toate tainițile ce cuprindea o corabie. DRĂGHICI, R. 234. Lîngă ulmi să-mi faci o groapă Și cu dinții să m-apuci În tainiță să m-arunci. ALECSANDRI, P. P. 74. ◊ Fig. Scorniturile, ca și cîntecele, răspund unor afunde tainiți ale sufletului. SADOVEANU, Z. C. 236. Nu și-ar fi închipuit niciodată că avea să descopere în el, păstrate în tainițile din umbră, atîtea rezerve. C. PETRESCU, A. R. 45.