TANDUR, tandure, s. n. (Turcism învechit) Scaun pătrat acoperit cu covoare, sub care se așeza un vas cu mangal, cu scopul de a încălzi pe cel ce ședea acolo. Șede toată ziua pe tandur. ALECSANDRI, T. I 196. ♦ Fig. Lene. Tandurul, adecă lenea, această drăgălașă divinitate, nu romană dar romînească. ALECSANDRI, S. 65.