tatami s. n. (cuv. jap.) ♦ 1. Rogojină tradițională japoneză care servește drept pat ◊ „Am așezat-o pe tatami; corpul a început să-i tremure convulsiv.” Sc. 28 VII 74 p. 7. ♦ 2. Spațiu strict delimitat pe care se desfășoară unele întreceri sportive tradiționale japoneze (de ex. judo) ◊ „[...] ieșirile de pe tatami, indiferent de motivație [...] vor fi penalizate.” Sp. 25 II 85 p. 4; v. și judoka. ♦ 3. Așternut din pai pentru plajă ◊ „Am cumpărat un tatami bej.” (din fr. tatami; L 1960; C. Lupu în SCL 6/82 p. 503)