tavan¹ sn [At: (a. 1791) ap. ȘIO II_I, 353 / V: (reg) taban, taiv~, tăv~ / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: tc tavan] 1 Suprafața interioară a planșeului superior dintr-o încăpere Si: plafon, (rar) pod¹, (reg) bagdadie. 2 (Pex) Partea superioară a unei peșteri, a unei pivnițe etc. 3 (Pan) Partea superioară a unei excavații miniere. 4 (Pfm; îe) A sta (sau a rămâne etc.) cu ochii (sau privirea) în ~ sau a avea privirea în ~ A sta degeaba. 5 (Pfm; îae) A fi cu gândul aiurea. 6 (Reg) Fiecare dintre cele două extremități ale unei corăbii, unde sunt încăperile corăbierilor. 7 (Reg; determinat prin „de jos”) Dușumea (1). 8 (Mun) Umflătură a copitei interioare, până la nivelul unghiilor, la vite. 9 (Reg) Scândură de brad, lungă și subțire, folosită la construirea podului casei.