temenea sf [At: BELDIMAN, E. 134/7 / V: (înv) ~na / Pl: ~ele, (îvr) ~eli / E: tc temenna] 1 Salut făcut după obiceiul musulman, printr-o plecăciune, cu mâna dreaptă întâi lăsată în jos, apoi apropiată de buză și pe urmă de frunte Si: închinăciune, ploconeală, reverență, (reg) pleoștire. 2 (Fam; îe) A face ~ele A fi exagerat de politicos. 3 (Fam; îe) A fi slugarnic.