TEMPO s. n. (De obicei invar.) Grad de repeziciune cu care trebuie cîntată o compoziție muzicală, conform conținutului și caracterului ei. Simțise îngrozit, după jocul oglinzilor, că orchestra își accelerase tempo. CAMIL PETRESCU, N. 30. ♦ Ritm, cadență. Limba romînă are un ritm «mijlociu»: tempo-ul vorbirii obișnuite a romînilor este potrivit de repede. IORDAN, L. R. 165. Lucrătorii voinici și sprinteni... intrară în rîu. Lucrarea lor de degajare a trunchiurilor se făcea într-un tempo ritmat și melodios. SADOVEANU, O. A. II 208.