Definiția cu ID-ul 833042:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TESTAMENT, testamente, s. n. 1. Act juridic unilateral, revocabil cât timp testatorul este în viață, prin care cineva își exprimă dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea averii sale. ◊ Testament olograf = testament scris în întregime, datat și semnat de testator. Testament autentic = testament întocmit de către un funcționar de stat, cu formalitățile cerute de lege. 2. (În sintagmele) Vechiul Testament = prima parte a Bibliei recunoscută și de mozaici și de creștini, cuprinzând textele referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu (până la nașterea lui Hristos). Noul Testament = a doua parte a Bibliei cuprinzând Evangheliile și alte scrieri religioase (de după nașterea lui Hristos), recunoscute numai de creștini. – Din lat. testamentum, fr. testament.