TICĂI¹, ticăiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre inimă) A bate tare (sub efectul unei emoții puternice); a zvîcni, a palpita. Parcă mie nu-mi ticăie inima? DUMITRIU, P. F. 12. Dar dacă n-o vrea? întrebă Vitalia cu inima ticăind. STĂNOIU, C. I. 206. 2. (Despre ceasornice) A emite un sunet ritmic, caracteristic mașinăriei în funcție; a face tic-tac. Un ceasornic pe un scrin mai ticăia ca o inimă bolnavă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 79. – Variantă: tîcîi (ISPIRESCU, L. 60) vb. IV.