tindă, tinde, s.f. – (reg.) Încăpere mică (un fel de hol) situat la intrarea caselor țărănești. Din tindă se intră în casă (cameră) și în cămară. În timp, tinda s-a mărit și a devenit un fel de bucătărie: „Când intra voinicu-n tindă / Clopu’ lui juca pă grindă” (Calendar, 1980: 18); „Nin ieși gazdă până-n tindă” (Bilțiu, 1996: 68). – Lat. *tenda „cort” (< tendere) (Șăineanu, Scriban; Densusianu, Pușcariu, Iordan, Philippide, cf. DER; DEX, MDA).