TITAN², titani, s. m. 1. Nume dat în mitologia greacă fiecăruia dintre cei 12 fii ai lui Uranus, cunoscuți prin lupta lor împotriva lui Zeus pentru stăpînirea pămîntului. Îl legăna în umbrele basmului pe brațe titanii. BOUREANU, S. P. 30. ◊ (În metafore și comparații, simbolizînd forța fizică, puterea) Dunărea se aruncă furioasă, rupînd cu zgomot cele din urmă stăvilare ce i se mai ridică în cale. Și, în vălmășagul acestei ciocniri de titani, fiecare val pare că strigă, fiecare stîncă pare că se mișcă. VLAHUȚĂ, O. A. II 116. Aci piatra este ruptă din munții vecini și aruncată peste acest pisc cu forță de titan. BOLLIAC, O. 290. 2. Fig. Om cu calități extraordinare, capabil de realizări excepționale. Este o mîndrie pentru poporul nostru de a avea tradusă în limba romînă opera unor titani ai literaturii și științei universale ca Pușkin și Tolstoi, Mendeleev și Pavlov. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 369, 1/1.