toacă f. 1. scândură pe care se bate cu unul sau două ciocănașe, spre a vesti anumite ore de rugăciune; toacă în cer, toacă după care cântă cocoșul (cum crede poporul); 2. timpul când se toacă, pe la orele patru după amiazi: începe a se îmbrăca cam pe la toacă AL.; 3. fapta de a toca: toaca vorbelor goale. [Tras din tocà].